SIMILITUDINI 				PELASGO-SANSCRITE CONSERVATE 
ÎN LIMBA VALACĂ/ROMÂNĂ
PROF. TEODOR  POCOL
           Una din problemele 				care a frământat capetele încoronate, dar mai ales pe 				cercetători de-a lungul veacurilor a fost limba primordială a 				omenirii. Biblia a oferit o explicaţie: «Tot pământul avea o 				singură limbă şi acelaşi cuvinte» şi că, oamenii au vrut să 				zidească «o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul», 				dar supărat, Domnul a hotărât să «Ne pogorâm şi să le încurcăm 				acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora. şi 				Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că 				au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită 				Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi 				de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului»[1]. 				Dacă citatul Biblic a dat naştere la multiple controverse care 				au încercat să explice problema limbilor lumii în diverse 				moduri, presupunem că astăzi mai există iniţiaţi care pot 				explica plauzibil cel puţin apariţia limbilor euroindiene. Dacă 				problema limbilor euroindiene poate fi acceptată într-un fel sau 				altul, total diferită este situaţia etnogenezei neamului 				românesc. Cu privire la limba română, cercetătorii s-au împărţit 				în două grupe care par a se înfrunta şi ignora pe toate 				planurile: adepţii originii latine a limbii române aşa cum a 				fost iniţiată şi amplificată de cărturarii şcolii ardelene ţi 				adepţii acesteia, şi adepţii originii traco-daco-gete, care, în 				acest moment, încep să câştige «teren». Fără a ne declara de o 				parte sau alta a baricadei, secondându-l pe cunoscutul istoric 				Ionel Cionchin am încercat să găsim argumente infailibile 				privind spinoasa problematică a etnogenezei poporului şi limbii 				române. Considerăm necesar a prezenta în acest context 				paralelismele dintre limba sanscrită şi limba română, în măsura 				în care acestea vor fi acceptate[2].     				
           Triburi de păstori 				arieni au pătruns în India la sfârşitul mileniului III a.Chr. şi 				la începutul mileniului II a.Chr. distrugând aşezările urbane de 				la Mohenjo-daro şi Harappa, de pe valea Indusului, civilizaţie 				răspândită pe o suprafaţă de 800.000 km2. 				Noii veniţi au adus cu ei calul şi fierul pe care l-au răspândit 				în întreaga Indie.  După ce au supus ori au alungat populaţia 				autohtonă, arienii şi-au constituit comunităţi sedentare bazate 				pe aceeaşi limbă, religie, obiceiuri şi organizare 				social-politică. Cu timpul arienii s-au organizat în caste 				sociale: brahmanii (preoţii şi dascălii), ksatrija (războinicii, 				din rândul cărora s-au ridicat conducătorii militari şi 				politici), vaisya (ţărani, meşteşugari, negustori) şi sudra ( 				(sclavi, în special din populaţia cotropită). în veacurile 				următoare, arienii au cucerit teritoriul din estul peninsulei, 				din bazinul fluviului Gange, iar în sud, teritoriile până la 				Munţii Vindhia şi fluviul Narmada. Pe întinsul Indiei au luat 				fiinţă zeci de formaţiuni statale care s-au luptat între ele 				pentru supremaţie formând întinse imperii asiatice, dar adeseori 				au fost o pradă uşoară pentru alţi cuceritori. Dacă celelalte 				castre vor fi vorbit limbi sau dialecte deosebite, este sigur 				călimba sanscrită a fost utilizată de brahmani (preoţi şi 				dascăli).
           Limba vorbită de 				aceşti arieni făcea parte din grupul răsăritean al limbilor 				euroindiene, grupa satem, desprinsă (după teoriile 				cercetătorilor) de iranica veche la începutul mileniului al 				II-lea a.Chr. în decursul secolelor, pe întinsul spaţiu indian 				s-au format zeci de graiuri, dialecte şi limbi. Limba vorbită de 				primii arieni ajunşi în India nu este cunoscută, dar, după ce 				şi-au creat un alfabet a fost consemnată de limba sanscrită pe 				la mijlocul mileniului al II-lea a.Chr. Denumirea provine de la 				sintagma samskrta (saskrtam) ‘perfect’.
           în general secretă şi 				probabil în parte codificată (fără a se putea stabili în ce 				măsură), transmisă pe cale iniţiatică, de la guru  				‘învăţător’ la primul dintre fii sau unui discipol în cazul în 				care guru  nu avea băieţi1, 				sanscrita a fost folosită ca limbă literară cu reguli 				gramaticale stricte. Grămăticul sanscrit Panini, în scrierea 				Astadhyayi, a stabilit 3976 de reguli gramaticale.
           Vechea sanscrită este 				scrierea cărţilor sacre ale religiei Brahmane numite Vede 				‘(cărţie) ştiinţei’ (Rigveda ‘Veda Imnurilor’, Sama Veda ‘Veda 				Cânturilor’, Yajiu Veda ‘Veda Sacrificiilor’, Atharva Veda ‘Veda 				Magiei’),din a doua jumătate a mileniului al II-lea a Chr., şi 				Brahmana – comentarii în proză şi meditaţii filozofice numite 				Upanisad. în prima jumătate a mileniului I (cca. 8000 a.Chr.), 				sanscrita a încetat să mai fie o limbă vie, folosindu-se numai 				în literatură, religie, administraţie şi epigrafia oficială.
           Conţinând arhaice 				rădăcini de limbă euroindiană primitivă, sanscrita este 				utilizată în lingvistica euroindiană. Cercetătorii au dovedit 				înrudirea sanscritei cu vechea persană, cu greaca, cu latina, cu 				limbile germanice, cu limbile baltice, cu slava, dar arareori  				s-au făcut comparaţii cu limba română. Din pleiada de 				cercetători români care s-au preocupat de studiul limbii 				sanscrite, a culturii şi religiei indiene s-au remarcat Mihai 				Eminescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, George Coşbuc, Nicolae 				Densuşeanu, Thefil Simenschy, Mircea Eliade, Nicolae Miulescu, 				Constantin Daniel ş.a.
           Dăm mai jos, selectiv, 				un mic glosar de cuvinte din limba sanscrită:
LIMBA SANSCRITă         LIMBA 				ROMÂNă     ETIMOLOGII Cf. DEX
ap, 				apas                                    apă                      				lat. aqua
apaga 				‘râu’                                apăt                     				neglosat
cika ‘chică, păr, 				ciuf’                  chică                   din bg. kikur
dariman 				‘distrugere’                  dărâma                lat. 				*deramare
khara, 				magarak                         măgar                 cf. alb. 				magar, bg. magare
karpanya 				‘zgârcit’                      cărpănos            et. nec. 				
katukvana       				                          coţofană              cf. ucr. 				kukovostyp
koşa ‘cutie, vas, 				vadră’             coş                      din sl. kosi  				
 				kukkuţa                                     				cocoş                  din sl. kokosi ‘găină’
lalana ‘femeie, 				soţie’                 lele                     din bg. lelija
palana ‘gard, 				protecţie’             palancă              din tc., pol. 				palanka
pan ‘a 				schimba’                        ban                     et. nec.
 				paracina                                   paragină              				et. nec.
pathas ‘apă, râu, ocean’          				apăt                     neglosat
pathas/patis 				‘sat’                      sat                       lat. 				fossatum
pitu ‘mâncare, 				hrană’               pită                     din bg. pita
sira ‘apă, 				fluviu’                       şiroi                     et. nec.
sura, surya, 				svar                     soare                   lat. sol, solis
 				vadra                                       				vadră                  din sl. vedro
SCURTA DESCRIE A Limbi Sanscrite
Limba sanscrită (संस्कृतम् în sanscrită) este printre primele limbi indo-europene scrise. Considerată o limbă clasică, este şi o limbă contemporană oficială a Indiei. În India, există în jur de 200.000 de vorbitori fluenţi, toţi nenativi, ai acestei limbi. În ultimii ani au fost multe proiecte pentru a aduce din nou la viaţă această limbă antică, care deşi "moartă", trăieşte datorită vorbitorilor săi nenativi, toţi oameni având o aleasă educaţie[necesită citare]. La perfecţionarea gramaticii limbii sanscrite, o contribuţie esenţială au avut-o marii gramaticieni Panini şi Patañjali.
Cele mai vechi fabule cunoscute sunt cele din Pañchatantra, o colecţie de fabule în limba sanscrită.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_sanscrit%C4%83