Limba Greaca Veche

Limba greacă veche (numită şi limba greacă antică sau elină) este a doua etapă a limbii greceşti (după limba proto-greacă şi dialectul micenian) şi cuprinde două perioade ale istoriei greceşti: arhaică (secolele IX-VI î.Hr.) şi clasică (secolele V-IV). Perioada veche a istoriei greceşti include, în mod normal, şi epoca elenistică (post-clasică), care constituie etapa koine a limbii greceşti.
Limba greacă veche este limba poemelor lui Homer, inclusiv a Iliadei şi Odiseei, a marilor lucrări de literatură şi filosofie ale vârstei de aur ateniene, care au ajuns să constituie baza matematicii şi ştiinţei noastre moderne.
Originea, formele şi dezvoltarea iniţială a familiei limbilor eline nu sunt bine înţelese, din cauza lipsei dovezilor contemporane. Există câteva teorii despre ce grupuri de dialecte eline ar fi existat între despărţirea vorbirii greceşti primare din limba indo-europeană (nu mai târziu de 2000 î.Hr.) şi aproximativ 1200 î.Hr. Aceste dialecte au aceeaşi bază, dar diferă în unele detalii. Singurul dialect atestat din această perioadă este cel micenian, dar relaţia lui cu dialectele istorice şi cu circumstanţele istorice ale timpului sugerează faptul că existau deja şi alte grupuri de dialecte într-o anumită formă.
Grupurile majore de dialecte ale perioadei limbii greceşti vechi se presupun a fi fost dezvoltate nu mai târziu de 1100 î.Hr., în timpul invaziei doriene şi apar pentru prima oară precis documentate în scriere alfabetică începând din secolul 8 î.Hr. Invazia nu ar fi fost „doriană” dacă invadatorii nu ar fi avut o relaţie culturală cu dorienii istorici; mai mult, se ştie că invazia ar fi dislocat populaţie în regiunile atic-ionice de mai târziu, care se considerau descendenţi ai populaţiei dislocate sau aparţinând de dorieni.
Chiar vechii greci înşişi considerau că există trei mari diviziuni ale populaţiei greceşti: dorienii, eolienii şi ionienii (inclusiv atenienii), fiecare cu propriile lor dialecte definitorii. Dacă nu luăm în considerare faptul că au uitat arcadiana, un dialect muntos obscur si dialectul cipriot, departe de centrul erudiţiei greceşti, această invazie de oameni şi limbi e asemănătoare cu rezultatele la care s-a ajuns prin investigaţiile arheologico-lingvistice moderne.

[modificare] Dialecte greceşti

• Dialectul de nord-vest ( NW )
• Doric
• Grupul eolic
  • Egeean/Eolic asiatic
  • Thesalian
  • Boeoţian
• Grupul ionic-atic
  • Atica
  • Euboea şi colonii din Italia
  • Ciclade
  • Ionia asiatică
• Arcado-cipriot
  • Arcadian
  • Cipriot
  • Pamfilian

Greaca de vest si nord-vest este cea mai puternică şi mai precoce diviziune, cu cea de non-vest în subdiviziunile ionic-atic (sau atic-ionic) şi eolic vs. arcado-cipriot, sau eolic şi arcado-cipriot vs. ionic-atic. De obicei, grupul de non-vest e numit greaca de est.
Grupul arcado-cipriot descinde mai îndeaproape din greaca miceniană a Epocii de bronz.
Dialectul boeoţian era sub influenţa puternică a dialectului nord-vestic şi poate fi considerat un dialect de tranziţie. Cel thesalian a avut aceeaşi influenţă, dar nu atât de puternică.
Dialectul pamfilian, vorbit într-o mică zonă a coastei sud-vestice a Asiei Minor şi prea puţin păstrată în inscripţii, poate fi ori un al cincilea dialect major, sau miceniană cu influenţe dorice şi străine.
Îndelung controversata limbă nativă a Macedoniei antice ar fi putut fi o limbă indo-europeană sau o ramură foarte diferită a limbii greceşti nord-vestice, ori încă un dialect major al limbii greceşti vechi.
Majoritatea sub-grupurilor de dialecte enumerate mai sus aveau subdiviziuni, în general echivalente cu un oraş-stat şi teritoriile din împrejurimi, sau o insulă. Dialectul doric avea câteva subdiviziuni, anume doricul insular (inclusiv doricul cretan), doricul Peloponesului de Sud (inclusiv dialectul laconian, al Spartei), şi doricul Peloponesului de Nord (inclusiv dialectul corinthian). Faimosul dialect lesbian era membru al sub-grupului Egeean/Eolic asiatic. Toate grupurile erau reprezentate şi de colonii dincolo de Grecia, şi aceste colonii şi-au dezvoltat, în general, caracteristici locale, de multe ori sub influenţa călătorilor şi vecinilor care vorbeau dialecte greceşti diferite.

 Începutul Odiseei

Dialectele din afara grupului ionic sunt cunoscute mai ales din inscripţii, excepţii notabile fiind fragmentele lucrărilor poetei din insula Lesbos, Sappho, şi poeziile poetului spartan, Pindar.
După cuceririle lui Alexandru cel Mare din secolul 4 î.Hr., s-a dezvoltat un nou dialect internaţional, cunoscut ca greaca comună sau Koine, bazată foarte mult pe limba atică, dar cu influenţe de la alte dialecte. Acest dialect le-a înlocuit, în curând, pe cele vechi, deşi cel doric a supravieţuit până în prezent sub forma dialectelor tsakonian şi sud-italiene ale limbii greceşti moderne. Dialectul doric a transmis şi terminaţiile sale aoriste în multe verbe ale limbii demotice. Până în aprox. secolul 6 d.Hr., Koine s-a metamorfozat uşor în greaca medievală (bizantină).

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_greac%C4%83_veche

 

      Scrierea

Alfabetul grecesc are următoarele 24 de litere:

Litera	Echivalentul Fenician letter	Denumirea				Transliterarea in latină1		Pronunţia		Valoarea numerică
		Engleza	Greaca Veche	Greaca medievală (polytonică)	|Greaca Modernă }}	Greaca Antică	Greaca Modernă	Greaca Veche Clasică	Greaca Modernă
Α α	Aleph	Alpha	ἄλφα		άλφα	a		[a] [aː]	[a]	1
Β β	Beth	Beta	βῆτα		βήτα	b	v	[b]	[v]	2
Γ γ	Gimel	Gamma	γάμμα		γάμμα γάμα	g	gh, g, y	[g]	[ɣ], [ʝ]	3
Δ δ	Daleth	Delta	δέλτα		δέλτα	d	d, dh	[d]	[ð]	4
Ε ε	He	Epsilon	εἶ	ἒ ψιλόν	έψιλον	e		[e]		5
Ζ ζ	Zayin	Zeta	ζῆτα		ζήτα	z		[zd] (or [dz]) later [zː]	[z]	7
Η η	Heth	Eta	ἦτα		ήτα	e, ē	i	[ɛː]	[i]	8
Θ θ	Teth	Theta	θῆτα		θήτα	th		[tʰ]	[θ]	9
Ι ι	Yodh	Iota	ἰῶτα		ιώτα γιώτα	i		[i] [iː]	[i], [ʝ]	10
Κ κ	Kaph	Kappa	κάππα		κάππα κάπα	k		[k]	[k], [c]	20
Λ λ	Lamedh	Lambda	λάβδα	λάμβδα	λάμδα λάμβδα	l		[l]		30
Μ μ	Mem	Mu	μῦ		μι μυ	m		[m]		40
Ν ν	Nun	Nu	νῦ		νι νυ	n		[n]		50
Ξ ξ	Samekh	Xi	ξεῖ	ξῖ	ξι	x	x, ks	[ks]		60
Ο ο	'Ayin	Omicron	οὖ	ὂ μικρόν	όμικρον	o		[o]		70
Π π	Pe	Pi	πεῖ	πῖ	πι	p		[p]		80
Ρ ρ	Resh	Rho	ῥῶ		ρω	r (ῥ: rh)	r	[r], [r̥]	[r]	100
Σ σ ς	Sin	Sigma	σῖγμα		σίγμα	s		[s]		200
Τ τ	Taw	Tau	ταῦ		ταυ	t		[t]		300
Υ υ	Waw	Upsilon	ὖ	ὖ ψιλόν	ύψιλον	u, y	y, v, f	[y] [yː] (earlier [ʉ] [ʉː])	[i]	400
Φ φ		Phi	φεῖ	φῖ	φι	ph	f	[pʰ]	[f]	500
Χ χ		Chi	χεῖ	χῖ	χι	ch	ch, kh	[kʰ]	[x], [ç]	600
Ψ ψ		Psi	ψεῖ	ψῖ	ψι	ps		[ps]		700
Ω ω	'Ayin	Omega	ὦ	ὦ μέγα	ωμέγα	o, ō	o	[ɔː]	[o]	800

Dintre vocalele ε şi ο sînt scurte, η şi ω lungi; α, ι şi υ sînt lungi sau scurte.
O nazală înainte de o guturală (κ, γ, χ) se scrie γ (e.g. ἄγκυρα ancyra, ἄγγελος angelos, ἄγχι anchi)
σ stă la începutul şi în interiorul cuvintelor, ς la sfîrşit (e.g.ϕύσις, στέϕανος).
Literele ζ, ξ, ψ reprezintă consoane duble: ζ se pronunţă zd ῥίζα rizda, ξ se pronunţă ks ξένος ksenos, ψ se pronunţă ps ψυχή psühe.

    Schimbări ale sunetelor

Alfabetul grecesc
Α α Alfa	Ν ν Nu
Β β Beta	Ξ ξ Xi
Γ γ Gamma	Ο ο Omicron
Δ δ Delta	Π π Pi
Ε ε Epsilon	Ρ ρ Rho
Ζ ζ Zeta	Σ σ ς Sigma
Η η Eta	Τ τ Tau
Θ θ Theta	Υ υ Upsilon
Ι ι Iota	Φ φ Phi
Κ κ Kappa	Χ χ Chi
Λ λ Lambda	Ψ ψ Psi
Μ μ Mu	Ω ω Omega
Litere învechite
Ϝ ϝ Digamma	Ϻ ϻ San
Ϙ ϙ Qoppa	Ϡ ϡ Sampi
Ϛ ϛ Stigma	Ϸ ϸ Sho
diacritice

Aceste schimbări de sunete din timpul proto-greacăi au afectat majoritatea sau chiar toate dialectele greceşti vechi:

• /r/, /l/ silabice devin /ro/ şi /lo/ în greaca miceniană şi eolică; altfel, /ra/ şi /la/, dar /ar/ şi /al/ înainte de sonante. Exemplu: Indo-Europeanul *str-to- devine eolicul strotos, altfel stratus, "armată".
• Căderea lui /h/ din originalul /s/ (excepţie făcând în poziţie iniţială) şi a lui /j/. Exemplu: treis "trei" din *treyes; Doricul nikaas "cucerind" pentru nikahas de la nikasas.
• Căderea lui /w/ în multe dialecte (mai târziu decât căderea lui /h/ şi /j/). Exemplu: etos "an" de la wetos.
• Căderea labio-velarelor, care au fost convertite (în majoritate) în labiale, uneori în dentale sau velare.
• Contracţia vocalelor adiacente rezultate din căderea lui /h/ şi /j/ (şi, mai puţin, din căderea lui /w/); mai mult în greaca atică decât în alte dialecte.
• Naşterea unui accent distinctiv circumflex, rezultând din contracţie şi anumite alte schimbări.
• Limitarea accentului la ultimele trei silabe, cu multe alte restricţii.
• Căderea lui /n/ înainte de /s/ (incomplet în greaca cretană), cu lungire compensatorie a vocalei precedente.
• De notat că /w/ şi /j/, când urmează după o vocală şi nu precedă o vocală, se combinau în trecut cu vocala pentru a forma un diftong şi, astfel, nu au fost pierdute.

Căderea lui /h/ şi /w/ după o consoană era, deseori, însoţită de o lungire compensatorie a vocalei precedente. Căderea lui /j/ după o consoană era însoţită de un număr mare de schimbări complexe, inclusiv diftongizarea unei vocale precedente sau palatalizare ori o altă schimbare a unei consoane imediat precedente. Câteva exemple:

• /pj/, /bj/, /phj/ -> /pt/
• /lj/ -> /ll/
• /tj/, /thj/, /kj/, /khj/ -> /s/ când urmează după o consoană; altfel /ss/ sau /tt/ (atic)
• /gj/, /dj/ -> /zd/
• /mj/, /nj/, /rj/ -> /j/ e transpus înainte de consoană şi formează diftong cu vocala precedentă
• /wj/, /sj/ -> /j/, formând un diftong cu vocala precedentă

Rezultatele contracţiei vocalelor erau complexe de la dialect la dialect. Astfel de contracţii apar în inflexiunile unui număr de clase diferite de verbe şi substantive şi sunt printre cele mai dificile aspecte ale gramaticii limbii greceşti vechi. Ele erau importante, în particular, în larga clasă a verbelor contractate, verbe nominale formate de la substantive şi adjective terminate în vocală. (De fapt, reflexul verbelor contractate în greaca modernă—i.e., setul de verbe derivate din verbele contractate ale limbii greceşti vechi —reprezintă una dintre cele două clase principale de verbe din această limbă!

http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_greac%C4%83_veche